Acupunctura in Romania

Arta vindecarii la poporul roman are o vechime milenara, putand fi considerata un dar stramosesc, iar fondul sau inalienabil, comun tuturor regiunilor locuite de romani, permite sa identificam o forma primara, arhaica a acestei arte, care, dupa anumite indicii istorice si de limba, o putem atribui tracilor, mai exact sacerdotilor geto-daci.

Un aspect aparte referitor la traditiile medicale preistorice, este acela ca incepand din mileniul IX I.Hr., au fost produse in Spatiul Carpatic figurine de lut cu caracter artistico-biologic, reprezentand barbati sau femei, figurine ce au mici orificii asemanatoare impunsaturilor de ac, ce corespund punctelor de acupunctura cunoscute de medicina traditionala chineza. Au fost descoperite, de asemenea, statuete si vase antropomorfe care prezinta spirale sau romburi spiralate situate exact in dreptul plexurilor psiho-energetice, cunoscute in fiziologia indiana sub numele de chakra ("roata"). Aceste reprezentari au avut cea mai mare raspandire in mileniul IV I.Hr., perfectionandu-se pana la ocupatia romana a Daciei. Numarul statuetelor autohtone stravechi la care au fost identificate pana in prezent incizii reprezentand trasee (meridiane energetice) sau puncte energetice acupuncturale, se ridica la 338, douazeci dintre acestea pastrandu-se la Muzeul National de Istoria Romaniei. Toate aceste statuete sunt de pe teritoriul Romaniei, iar punctele marcate coincid cu cele din acupunctura chineza si sunt reale, neconfundandu-se cu punctele de eroziune, fiind rotunde si bilateral dispuse, cu topografie identica hartilor moderne de acupunctura chineza.

Daca se tine cont de varsta celor mai vechi dintre aceste figurine antice antropomorfe gasite pe teritoriul ce tine de Carpati (datand cu incepere din mileniul IX I.Hr.), ar rezulta faptul ca, cu multe mii de ani in urma, aici se stapaneau cunostinte medicale si de fiziologie energetica subtila care aveau sa devina mai tarziu specifice medicinei traditionale chineze (acupunctura) si misticii indiene (tantra-yoga).

Incepand cu secolul XIX, s-a produs o succesiune de evenimente stiintifice medicale care a contribuit in mod original la fundamentarea stiintifica a acupuncturii pe plan mondial.

Incercand o ierarhizare a contributiilor la dezvoltarea acupuncturii in tara noastra, atunci am situa in prima generatie a secolului XX pe Ion Bratu, Cristea Dragomirescu si N.N. Gheorghiu. In esalonul urmator se situeaza C. Ionescu-Targoviste, Dumitru Constantin, T. Craciun, C. Raut, V. Bagu. In prezent, continua sa se dezvolte la noi in tara o serie de cercetatori valorosi, care depun eforturi pentru promovarea si dezvoltarea acupuncturii la noi.

In concluzie, se poate spune ca acupunctura romaneasca se afla in plina afirmare si dezvoltare stiintifica si practica. Tragandu-si seva din cunostintele mostenite de la stramosii nostri geto-daci, si continuand cu progresele stiintifice din zilele noastre, acupunctura romaneasca a avut si are o contributie substantiala la promovarea sanatatii prin acupunctura.