Istoria acupuncturii

Aceasta stiinta medicala de diagnosticare, prevenire si tratament al bolilor are o vechime de peste 10.000 de ani. Originile ei se pierd in negura timpului, fiind sistematizata in tratate de medicina pastrate si descoperite cu precadere pe teritoriul Indiei si Chinei. Raspandirea cunostintelor de acupunctura pe un areal temporo-spatial extrem de extins – traci, Egipt antic, civilizatii precolumbiene, unele zone din Asia – ar presupune existenta unui centru comun, posesor al unei civilizatii evoluate, de la care s-au raspandit aceste cunostinte la alte popoare.

Nicio conceptie fiziopatologica si nicio metoda terapeutica din intreaga istorie a medicinei nu a fost experimentata un timp mai indelungat si pe un numar mai mare de oameni bolnavi decat acupunctura. De-a lungul istoriei umane s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficiente metode de prevenire, tratare si vindecare a bolilor.

Conform stravechilor filozofii care au stat la baza fundamentarii acupuncturii, omul este un produs al cosmosului. Tot ce este continut in univers dar si in organismul viu, exista prin opozitia permanenta a doua principii fundamentale, yin si yang, reprezentand caracterele opuse ale materiei ce se intretin una pe cealalta. Acupunctura, ca parte componenta a unui sistem filozofic unitar si integralist, priveste fenomenele sub aspectul lor dinamic, fiecare fenomen aflandu-se intr-o perpetua stare de evolutie si transformare.

Imparatul Huangdi (2.000 i.e.n.) ne-a lasat primul tratat de medicina traditionala chineza (Nei jing), care abordeaza probleme de filozofie si acupunctura, completate la scurt timp de comentarii cuprinse in volumul Sou wen. Roangfu Mi (215-282 e.n.) a scris o lucrare intitulata „Regula de unu si de cinci" in care se remarca deosebita atentie acordata punctelor de acupunctura.

In anul 984 e.n. medicul japonez Yasuyori Tamba a redactat primul tratat de acupunctura din aceasta tara, intitulat „Ishiu po".

In Europa, acupunctura a fost introdusa de catre calugarii iezuiti francezi in secolul al XVII lea.

In anul 1929 diplomatul francez Georges Soulié de Morant, traduce in limba franceza „Marele tratat de acupunctura si moxa", datorita constatarii pe care a facut-o cu surprindere in cursul unei epidemii de holera si anume ca bolnavii cei mai grav tratati prin metodele medicinei traditionale orientale erau salvati in marea lor majoritate, in timp ce pacientii tratati potrivit conceptiilor europene mureau in proportie de peste 50%.

Toate acestea l-au determinat pe Soulié de Morant sa studieze in continuare bazele medicinii orientale si sa publice „Précis de la vraie acupuncture chinoise", iar in anul 1960, lucrarea in 5 volume „L'acupuncture chinoise".

Dupa aparitia lucrarii lui Soulié de Morant, acupunctura castiga din ce in ce mai multi adepti in Franta si Europa. Apar numeroase lucrari, unele aducand elemente originale in practica acupunctica. In perioada in care sunt publicate cartile lui Soulié de Morant, apar si alte carti valoroase. Auriculoterapia sau acupunctura pavilionului urechii, metoda terapeutica utilizata inca in timpul lui Hipocrat in tratamentul nevralgiei sciatice, se dezvolta de-a lungul anilor si in Europa. Dupa 1950, parintele auriculoterapiei, Paul Nogier din Lyon reia pe baze stiintifice studiul si practica acestei metode terapeutice.