Rezultatele tratamentului

Rezultatele oricarui tratament depind de prognosticul bolii, diagnosticarea si aplicarea corecta a  tratamentului, dar si de complianta pacientului la recomandarile medicale.

Una dintre cele mai mari provocari ale oricarui medic – de medicina clasica sau complementara – o reprezinta lipsa compliantei pacientului. Un medicament nu va functiona daca nu il iei, terapia fizica nu va functiona daca nu efectuezi exercitiile fizice, iar acupunctura nu va fi atat de eficienta daca pacientul continua sa-si pastreze obiceiurile si stilul de viata care i-au determinat initial patologia.

Tristul adevar este ca anumiti oameni vor lua medicamente sau se vor supune unei interventii chirurgicale, dar nu vor face nicio schimbare in viata lor, in timp ce alti oameni vor efectua mai degraba acupunctura, masaj si tratamente fitoterapice dar fara sa se schimbe in ceea ce priveste stilul de viata, incluzand partea emotional-cognitiva. Pacientii din categoriile mai sus mentionate vor fi adesea dezamagiti de orice tip de tratament, acest lucru facand parte pe de o parte din structura personalitatii lor, iar pe de alta parte fiind legat de inertia in efectuarea schimbarilor personale.

Se spune ca cea mai puternica forta din univers este reprezentata de liberul arbitru personal. Aceasta inseamna ca fiecare avem potetialul necesar sa ne schimbam viata in fiecare moment. Rolul medicului este sa te ajute sa recunosti acele alegeri pe care le faci in dezacord cu sinele tau profund si cu sanatatea si aptitudinile personale. Spre exemplu, se prezinta frecvent pentru tratament acupunctic pacienti cu patologii recente sau cronice lombare. Acupunctura este extrem de eficienta in reducerea durerii si initierea procesului de vindecare. Cu toate acestea, rapiditatea cu care pacientii se recupereaza poate varia mult de la persoana la persoana.

Anumite aspecte, cum ar fi severitatea si durata bolii, sunt insa dincolo de controlul pacientului. Dar alte aspect sunt in mod absolut sub controlul pacientului. In primul rand, o persoana trebuie sa doreasca sa efectueze cu o frecventa rezonabila tratamentele acupunctice. In timp ce “minunea unui singur tratament” chiar se poate intampla, dar este insa mult mai frecventa situatia in care pacientii vor avea nevoie de vizite regulate la cabinet pentru un timp, iar apoi mai putin frecvente pe masura ce simptomele se amelioreaza. O schema de tratament poate varia de la pacient la pacient si se discuta cu ocazia primei vizite efectuate, in urma consultului medical si evaluarii diagnostice.

In al doilea rand, eliminand anumite substante inflamatorii cum ar fi alcoolul, zaharul, cafeina si parte din cerealele procesate putem influenta semnificativ viteza de recuperare a unei patologii lombare, spre exemplu. Prin incorporarea anumitor exercitii fizice usoare de Yoga sau Qigong sau a tehnicilor de reducere a stresului se pot realiza imbunatatiri importante in rapiditatea vindecarii. In plus, este necesar sa bem suficienta apa si sa ne odihnim.

Multi pacienti cand sunt intrebati daca ar putea renunta la zahar sau cafea raspund ca ar fi ceva foarte greu pentru ei. Sau raspund ca se vor gandi la asta. Sau ne spun ca pur si simplu nu pot renunta si apoi enumera motivele pentru care este imposibil acest lucru.

Recomandarea mea este ca pacientii sa afle ce schimbari in stilul de viata ar fi benefice pentru ei, bazat pe propria lor experienta. Pacientii sunt rugati sa implementeze schimbarile pentru o perioada de timp, de patru pana la opt saptamani si sa observe ce se intampla. Fara nicio exceptie, toti pacientii care au acceptat aceasta “provocare” au fost uimiti si pe deplin lamuriti de rezultate.

Chintesenta a ceea ce poate obtine acupunctura ca rezultate este reprezentata de intarirea starii de sanatate si vitalitate a unei persoane. Indiferent de diagnostic, scopul tratamentului este intotdeauna sa fie mobilizat potentialul de vindecare al trupului, mintii si spiritului uman. Iar acest lucru se efectueaza nu prin mascarea simptomelor cu interventii mecanice sau chimice ci prin “trezirea” scanteii din noi care este conectata cu sinele superior – acea parte care de fapt doreste vindecarea MAI MULT DECAT ORICE ALTCEVA.

Cu toate acestea, cele mentionate mai sus nu ajuta in cazul in care persoana doreste sa isi pastreze vechile tipare si obiceiuri care au condus in timp la instalarea starii de boala. Este nerealistic sa repeti din nou si din nou aceleasi lucruri si sa te astepti la un rezultat diferit. Acupunctura poate sa clarifice unde sunt necesare schimbari, dar depinde de fiecare dintre noi sa efectuam aceste modificari de durata care sa sprijine rezultatul obtinut in urma tratamentului.