Acupunctura traditionala chineza

Originea Medicinei traditionale chineze ramane o enigma. Primele atestari dateaza de aproximativ trei mii de ani. Limbajul utilizat este simbolic. Functia simbolului poate fi considerata aceea de a media, de a interconecta vizibilul cu invizibilul, mecanismele si structurile vietii de tiparele care le stau la baza.

Acupunctura, sau punctia cu ace, este un termen european inventat de catre Willem Ten Rhyne, un medic olandez care a vizitat Nagasaki in Japonia, la inceputul secolului al XVII lea. Chinezii au descris acupunctura cu ajutorul caracterului “Chen” care inseamna a intepa cu un ac, o descriere grafica a acestei tehnici.

Chinezii spun ca practicarea acupuncturii a inceput in timpul Epocii de piatra, cand cutite de piatra sau obiecte ascutite, descrise prin caracterul “Bian”, au fost utilizate pentru a intepa sau drena abcesele. De fapt, caracterul “Bian” semnifica “utilizarea unei pietre ascutite pentru a trata boala”.

Originea medicinei chineze este o poveste fascinanta, iar acupunctura reprezinta doar o fateta a sistemului lor medical. Prima incercare de a inregistra conceptele si bolile tratate dateaza din anul 1500 I.C., din timpul dinastiei Shang. Au fost descoperite carapace de  broaste testoase cu inscriptii datand din acea epoca si se crede ca acestea au fost utilizate pentru divinatie in arta vindecarii.

Primul text de acupunctura cunoscut este Nei Ching Su Wen (Yellow Emperor’s Classic of Internal Medicine, sau Canonul Medical).

Unul dintre cele mai importante principii care au patruns in gandirea stiintifica medicala chineza este acela al conceptului de yin si yang. Yin si yang sunt aspect opuse ale lumii materiale. Ca noaptea si ziua, sunt interdependente si existenta unuia presupune existenta celuilalt aspect. De exemplu, yin este necesar pentru ca yang sa existe si vice versa. Acest principiu descrie echilibrul fluctuant fundamental al naturii. Un concept modern care presupune existenta yin si yang este ecologia, unul din principiile de baza ale acesteia fiind cel conform caruia fortele de mediu trebuie sa fie intr-un echilibru fluctuant.

Numarul cinci este de asemenea foarte important in gandirea chineza. De exemplu, sunt cinci note pe scala muzicala, cinci gusturi pentru mancare si cinci elemente in lumea fizica (pamant, foc, apa, lemn si metal). Cele cinci elemente nu sunt doar constituenti atomici ai materiei, ci au fost descrise si ca cinci etape de tranzitie a tuturor structurilor fizice. Aceste idei filozofice formeaza baza multor discutii in Nei Ching Su Wen.

Calitatea de autor a Nei Ching Su Wen ii este atribuita lui Huang Ti, Imparatul galben. El este unul dintre cei trei imparati legendari care au fondat arta vindecarii chineze; ceilalti doi imparati ar fi Shen Nung si Hsi.

Pe masura ce acupunctura s-a dezvoltat, s-a renuntat la pietrele Bian  si au fost utilizate ace de piatra si ceramica. Aceste ace simple, primitive, sunt inca utilizate in anumite arii rurale din China. Ace de metal incep sa apara, iar acestea iau forma clasicelor “noua ace”. Cele “noua ace” cuprindeau un ac ca un varf de sageata pentru inteparea superficiala, un ac rotund pentru masa, un ac bont pentru batere sau apasare, trei ace ascutite pentru inteparea venelor, un ac in forma de sabie pentru drenarea abceselor, un ac ascutit pentru inteparea rapida, un ac filiform, un ac lung pentru zonele musculare si un ac lat pentru inteparea articulatiilor dureroase. Principalele ace utilizate acum pentru acupunctura sunt filiforme, iar celelalte categorii au fost inlocuite cu instrumente chirurgicale mult mai sofisticate, de exemplu acul in forma de sabie a fost inlocuit de scalpel. Cele noua ace erau initial fabricate din bronz, aur sau argint si se pare ca au fost pentru prima data utilizate in urma cu aproximativ 2000 de ani.

Insa o discutie referitoare la acupunctura chineza este incompleta fara a fi mentionata si moxibustia. Moxibustia reprezinta combustia la nivelul tegumentului a moxei de plante. Ea s-a dezvoltat ca si practica complet separata fata de acupunctura, cu toate ca este o parte foarte importanta acum din practica actuala medicala chineza. Este utilizata in tratamentul tipurilor specifice de boli si este aplicata asupra acelorasi puncte de acupunctura.

In ziua de astazi, acesta practica straveche, de origine chineza, este tot mai cunoscuta si tot mai avansata pe tot globul. Numeroase afectiuni si tipuri de afectiuni pot fi vindecate si prevenite printr-un tratament cu ace de acupunctura.

Practicarea TCM variaza foarte mult de la tara la tara, cu unele practici (numite uneori modalitati) privite in mod diferit in functie de cultura, intelegere si acces la medicina conventionala. O practica unde s-au inregistrat progrese semnificative este acupunctura. Desi acupunctura a fost initial un element al medicinei traditionale chineze, este acum utilizata in intreaga lume. Conform rapoartelor furnizate de 129 de tari, 80% dintre ele recunosc acum utilizarea acupuncturii in mod oficial (http://goo.gl/8JhJ7S).

practicarea acupuncturii WHO

Figura 1: utilizarea acupuncturii de catre statele membre OMS

Sursa: Datele provizorii de la al 2 lea studiu global OMS TRM din 11 iunie 2012.

 

 

Originea Medicinei traditionale chineze ramane o enigma. Primele atestari dateaza de aproximativ trei mii de ani. Limbajul utilizat este simbolic. Functia simbolului poate fi considerata aceea de a media, de a interconecta vizibilul cu invizibilul, mecanismele si structurile vietii de tiparele care le stau la baza.

Acupunctura, sau punctia cu ace, este un termen european inventat de catre Willem Ten Rhyne, un medic olandez care a vizitat Nagasaki in Japonia, la inceputul secolului al XVII lea. Chinezii au descris acupunctura cu ajutorul caracterului “Chen” care inseamna a intepa cu un ac, o descriere grafica a acestei tehnici.

Chinezii spun ca practicarea acupuncturii a inceput in timpul Epocii de piatra, cand cutite de piatra sau obiecte ascutite, descrise prin caracterul “Bian”, au fost utilizate pentru a intepa sau drena abcesele. De fapt, caracterul “Bian” semnifica “utilizarea unei pietre ascutite pentru a trata boala”.

Originea medicinei chineze este o poveste fascinanta, iar acupunctura reprezinta doar o fateta a sistemului lor medical. Prima incercare de a inregistra conceptele si bolile tratate dateaza din anul 1500 I.C., din timpul dinastiei Shang. Au fost descoperite carapace de  broaste testoase cu inscriptii datand din acea epoca si se crede ca acestea au fost utilizate pentru divinatie in arta vindecarii.

Primul text de acupunctura cunoscut este Nei Ching Su Wen (Yellow Emperor’s Classic of Internal Medicine, sau Canonul Medical).

Unul dintre cele mai importante principii care au patruns in gandirea stiintifica medicala chineza este acela al conceptului de yin si yang. Yin si yang sunt aspect opuse ale lumii materiale. Ca noaptea si ziua, sunt interdependente si existenta unuia presupune existenta celuilalt aspect. De exemplu, yin este necesar pentru ca yang sa existe si vice versa. Acest principiu descrie echilibrul fluctuant fundamental al naturii. Un concept modern care presupune existenta yin si yang este ecologia, unul din principiile de baza ale acesteia fiind cel conform caruia fortele de mediu trebuie sa fie intr-un echilibru fluctuant.

Numarul cinci este de asemenea foarte important in gandirea chineza. De exemplu, sunt cinci note pe scala muzicala, cinci gusturi pentru mancare si cinci elemente in lumea fizica (pamant, foc, apa, lemn si metal). Cele cinci elemente nu sunt doar constituenti atomici ai materiei, ci au fost descrise si ca cinci etape de tranzitie a tuturor structurilor fizice. Aceste idei filozofice formeaza baza multor discutii in Nei Ching Su Wen.

Calitatea de autor a Nei Ching Su Wen ii este atribuita lui Huang Ti, Imparatul galben. El este unul dintre cei trei imparati legendari care au fondat arta vindecarii chineze; ceilalti doi imparati ar fi Shen Nung si Hsi.

Pe masura ce acupunctura s-a dezvoltat, s-a renuntat la pietrele Bian  si au fost utilizate ace de piatra si ceramica. Aceste ace simple, primitive, sunt inca utilizate in anumite arii rurale din China. Ace de metal incep sa apara, iar acestea iau forma clasicelor “noua ace”. Cele “noua ace” cuprindeau un ac ca un varf de sageata pentru inteparea superficiala, un ac rotund pentru masa, un ac bont pentru batere sau apasare, trei ace ascutite pentru inteparea venelor, un ac in forma de sabie pentru drenarea abceselor, un ac ascutit pentru inteparea rapida, un ac filiform, un ac lung pentru zonele musculare si un ac lat pentru inteparea articulatiilor dureroase. Principalele ace utilizate acum pentru acupunctura sunt filiforme, iar celelalte categorii au fost inlocuite cu instrumente chirurgicale mult mai sofisticate, de exemplu acul in forma de sabie a fost inlocuit de scalpel. Cele noua ace erau initial fabricate din bronz, aur sau argint si se pare ca au fost pentru prima data utilizate in urma cu aproximativ 2000 de ani.

Insa o discutie referitoare la acupunctura chineza este incompleta fara a fi mentionata si moxibustia. Moxibustia reprezinta combustia la nivelul tegumentului a moxei de plante. Ea s-a dezvoltat ca si practica complet separata fata de acupunctura, cu toate ca este o parte foarte importanta acum din practica actuala medicala chineza. Este utilizata in tratamentul tipurilor specifice de boli si este aplicata asupra acelorasi puncte de acupunctura.

In ziua de astazi, acesta practica straveche, de origine chineza, este tot mai cunoscuta si tot mai avansata pe tot globul. Numeroase afectiuni si tipuri de afectiuni pot fi vindecate si prevenite printr-un tratament cu ace de acupunctura.