Cum se desfasoara o sedinta de acupunctura

O prima vizita la cabinetul de acupunctura poate dura aproximativ o ora. Pacientul va completa un chestionar care include o intreaga lista de simptome si stil de viata sau aceste intrebari referitoare la starea de sanatate, stil de viata si simptome prezente vor fi adresate direct de catre medicul acupunctor. Acest lucru ne ajuta sa ne facem un tablou complet asupra pacientului si asupra a ceea ce se intampla in intreg organismul, nu sa ne focusam doar pe acel simptom cu care el s-a prezentat la cabinet. Adesea, intrebarile adresate nu vor fi neaparat legate doar de problema pentru care pacientul s-a prezentat, ci vor cuprinde si alte aparate si sisteme.

Odata terminate evaluarea anamnestica, se va efectua o examinare fizica generala si se va face diagnosticul pulsului si al limbii. Diagnosticul pulsului si al limbii vor permite evaluarea nivelului dezechilibrului energetic si a starii functionale a organelor interne. Se palpeaza de asemenea o serie de puncte de acupunctura pentru a vedea daca sunt dureroase. Astfel, vom obtine un tablou general asupra localizarii si severitatii dezechilibrului.

In acest moment se poate informa pacientul daca este posibil sau nu sa fie tratat prin acupunctura. Daca putem trata dezechilibrul diagnosticat cu ajutorul acupuncturii, I se va explica pacientului ceea ce s-a gasit in urma examinarii si ii vom arata ca referinta anumite semne de dezechilibru. De asemenea, se vor discuta rezultatele pe care le putem obtine cu tratamentul acupunctic: ce patologii vom ameliora/vindeca, cate sesiuni de tratament sunt necesare, ce alte masuri referitoare la dieta si stil de viata ar trebui sa adopte, etc.

Se va explica pe scurt ce inseamna acupunctura si ce materiale vor fi utilizate, precum si masurile de sterilizare aplicate acelor si materialelor de lucru. De obicei, exista optiunea utilizarii acelor de unica folosinta in cadrul fiecarei sedinte sau a acelor individuale sterilizate in centrul medical cu ajutorul autoclavorului.

Apoi, vom solicita pacientului sa se intinda pe un pat de tratament in decubit ventral sau dorsal (in functie de afectiune si de punctele pe care le alegem in schema terapeutica), intr-o pozitie cat mai relaxata. Se vor introduce acele de acupunctura si pacientul va ramane intins 20-30 de minute. In acest timp, medicul poate parasi incaperea sau poate ramane acolo si explica mai multe detalii referitoare la acupunctura daca pacientul doreste sa le cunoasca. Se poate asocia o muzica de relaxare sau utiliza anumite tehnici de relaxare in cazul copiilor mici sau a pacientilor foarte agitati.