Masuratori energetice pe meridiane

In timp ce medicina occidentala s-a aplecat mai mult asupra structurilor anatomice, medicina orientala s-a aplecat mai mult asupra structurilor bioenergetice.

Energia circula in organism de-a lungul unor traiecte preferentiale numite Jing Lo, meridiane. Jing se traduce prin drumul de la nord la sud, meridiane, meridiane de acupunctura, regula constanta, lege imuabila, urzeala, carti canonice. Ceea ce au in comun regula, legea, urzeala, este transmiterea unor adevaruri fundamentale, a unor legi imuabile. Meridianele principale reprezinta proiectia externa a unei retele energetice interne complexe, conectata la statiile centrale reprezentate de cele 5 organe Zang (yin) si cele 5 viscere Fu (yang). Acestea exprima nu atat un organ anatomic, cat o functie.

Teoria meridianelor are la baza observatii facute cu mii de ani in urma de vechii chinezi, care au remarcat ca ori de cate ori un organ se afla in suferinta, anumite puncte aflate pe piele devin sensibile sau chiar dureroase. Acestia au mai remarcat si faptul ca mereu unele si aceleasi puncte erau dureroase in cazul imbolnavirii aceluiasi organ. Unind aceste puncte intre ele prin asa numitele „linii imaginare", au obtinut traseele externe ale meridianelor principale, cu timpul descoperindu-le si pe cele secundare. Meridianele sunt canale „vii" prin care circula in organism fluxuri de bioenergie (energie vitala Qi) si sangele, considerate doua din substantele fundamentale din organismul uman.

Meridianele poarta denumirea organului cu care se afla interconectat: meridianul ficatului, meridianul plamanului, meridianul splinei-pancreas, meridianul cordului, meridianul rinichiului, meridianul stomacului, meridianul intestinului subtire, meridianul intestinului gros, meridianul vezicii biliare, meridianul vezicii urinare, meridianul celor trei focare – superior, mijlociu si inferior, meridianul pericard.

Teoria meridianelor afirma ca dezechilibrul aparut intr-un punct pe un meridian, genereaza de asemenea un dezechilibru la organul sau de legatura.

Existenta meridianelor si a punctelor a fost dovedita stiintific prin numeroase studii elaborate de medicina cuantica. Prin introducerea in organism a unor substante de contrast si monitorizarea corpului uman, au fost identificate trasee ce corespund meridianelor energetice. Fiecare meridian controleaza cate o functie si/sau cate un organ. Meridianele vas guvernor si cel de conceptie sunt raspunzatoare, printre altele, si de intretinerea si transportul informatiei la nivelul ADN-ului si ARN-ului.

Fiecare meridian are un numar fix de puncte. Pe suprafata pielii se mai gasesc puncte aflate in afara meridianelor: „puncte extrameridiane". Incluzand diferitele puncte mai putin importante si noile puncte folosite in acupunctura urechii (auriculoterapie), precum si in diverse alte microsisteme de acupunctura, intregul Univers al punctelor de acupunctura se ridica la cel putin 2000. Din acestea, in practica curenta a unui medic clasic acupuncturist intra doar aproximativ 150 de puncte de acupunctura. S-a demonstrat ca punctele de acupunctura au proprietati electrice, remarcandu-se la acestea in mod special o rezistenta electrica scazuta.

Fenomenul de meridian este strans legat de bazele teoretice traditionale, care preconizeaza: selectarea punctelor de intepat de-a lungul meridianelor afectate, in raport cu regiunea bolnava; asteptarea momentului de sosire a energiei; mobilizarea energiei si conducerea energiei catre zonele afectate. Senzatia resimtita de subiect in timpul stimularii poate fi locala (senzatie de durere, distensie, amorteala, arsura, etc) sau propagata pe un traiect liniar. Prima senzatie este denumita de regula sosirea energiei, cea de a doua fenomenul de meridian sau senzatia propagata de-a lungul meridianului.