Sciatica si tratamentul acupunctic

Între multiplele provocări pe care ni le pune în față organismul uman, una dintre cele mai frecvente patologii este sciatica.

Sciatica

Aceasta reprezintă apariția unei inflamații la nivelul nervului sciatic și care se manifestă cu durere, în diferite grade, la nivelul traiectului nervos, de regulă de-a lungul piciorului.

Sciatica este mai mult un sindrom clinic decât un diagnostic specific. În 90% din cazuri, aceasta este cauzată de o hernie de disc care determină compresie asupra rădăcinii nervoase. Ca prevalență, poate apărea într-un procent ce poate varia între 1,5 și 43%.

Din punctul de vedere al medicinei chineze, noțiunea de sciatică implică în primul rând identificarea precisă a meridianului afectat și dezobstruarea acestuia, în afară de identificarea sindromului de bază.

Meridianele implicate sunt meridianul VEZICĂ URINARĂ, VEZICĂ BILIARĂ și STOMAC.

Ca sindroame clinice, putem avea una sau mai multe din simptomele următoarele:

-        Durere surdă, mai accentuată dimineață la trezire, greutate și amorțeli ale piciorului, agravate prin expunerea la frig și umiditate și ameliorate de aplicarea de căldură. Aceste simptome fac parte din sindromul de frig-umiditate la nivel lombar și al picioarelor.

-        Durere severă la nivelul piciorului, cu accentuare după-masă și seară, amorțeli și senzație de greutate și căldură la nivelul piciorului. Aceste simptome fac parte din sindromul de căldură-umiditate la nivel lombar și al picioarelor.

-        Durere sub formă de junghi la nivelul piciorului, care se ameliorează ușor cu mișcarea și se agravează la repaus sau în poziție șezândă și noaptea, fiind ușor ameliorată de către ameliorarea de căldură locală. Aceste simptome fac parte din sindromul de stagnare a Qi-ului (energiei) și stază de sânge.

-        Durere surdă a piciorului care este ameliorată de repaus și agravată prin epuizare sau exces de efort fizic. Asociază durere lombară joasă, senzație de frig și slăbiciune a genunchilor, o senzație de greutate a picioarelor, senzație de frig, aspect palid al fetei, oboseală generală, urinare abundență, cu urină clară, urinări frecvente nocturne, impotența sau scăderea libidoului. Aceste simptome fac parte din sindromul de deficit al rinichiului yang cu umiditate.

Ca atitudine medicală, în cadrul cabinetului nostru, puteți parcurge următoarele etape:

-        Programarea unui consult de specialitate la cabinetul de acupunctură, cât mai curând de la debutul simptomelor, având în vedere faptul că sciatica reprezintă o complicație a patologiei de bază a coloanei vertebrale.

-        Efectuarea investigațiilor imagistice preliminare NU este necesară, putând fi amânată până la remiterea simptomelor acute.

-        Sistarea activităților sportive intense, precum și asigurarea unei stări de cruțare a organismului prin odihnă și alimentație adecvate, fără ridicare de greutăți, mișcări bruște și expunere la intemperii.

-        SE POT asocia medicație antiinflamatoare, vitamine de grup B, etc.

-        Începerea ședințelor de acupunctură, zilnic în prima săptămâna, pentru remiterea inițială a simptomelor acute.

-        După ce sciatica a fost tratată, se are de obicei în vedere efectuarea tratamentului curativ al herniei de disc, prin continuarea ședințelor de acupunctură.

-        Tratarea sindroamelor de bază.

-        Profilaxia producerii altor episoade acute, prin stabilirea unor întâlniri săptămânale, bilunare sau lunare, în funcție de patologia fiecărui pacient în parte.

Cabinetul de Acupunctură Provital efectuează tratamente de medicină tradițională chineză, utilizând acupunctura, moxibustia, electro-acupunctura, fitoterapia chineză, etc.

 

Să fiți sănătoși!

Vă aștept cu drag la cabinetul de Acupunctură Provital din Cluj-Napoca!

 

Ai nevoie de tratament?

Sună la

 0721238637